Menu

Ultimul cuvânt

Preluat din presa net.

Nota noastră:

Remarcabil ca mai exista economiști ca Radu Golban care au o verticalitate nedispusa la compromisuri jenante. Episodul datoriei istorice a Germaniei fata de Romania este încă un moment care arata ce rol de trădători de țară joaca clubul masonic de la BNR! Pentru ca cei care au evitat tot timpul discuția pe acest subiect, în ciuda dovezilor cat se poate de limpezi aduse de Radu Golban, au fost cei de la BNR (recte, in persoana lui Adrian Vasilescu), acompaniați, în talk-show-urile pe tema, de o sumedenie de trepăduși moi si speriați ca Liviu Voinea (economist apropiat de PSD), dar si de voci ca Niels Schneker. Ilie Serbanescu avea măcar sinceritatea oarecum cinică să constate că pur și simplu România  adică BNR și autoritățile statului “ REFUZA să își ceară drepturile înapoi de la Germania, pentru că are postura de VASAL. Este ceea ce s-a întâmplat și acum, când toată discuția este omorâtă din fașă, la sugestia BNR, care informează secretos Parlamentul că are noi date pe care, în mod cu totul ciudat, nu le pune la dispoziția opiniei publice.

Ceea ce se știe mai puțin este că această datorie istorică a Germaniei față de România se explica, foarte probabil, prin implicarea Martirului Mircea Vulcănescu în problemele relațiilor economice dintre Al Treilea Reich și România lui Antonescu. Ocupând deja o funcție importantă în aparatul de stat, Mircea Vulcănescu a fost implicat în procesele esențiale de decizie în ceea ce privește relațiile economico-financiare dintre România și deja aliatul dominant, anume Germania nazistă și în calitate de subsecretar de stat la Finanțe. Rolul sau politic a fost minim, însă rolul său de negociator al intereselor românești a fost unul major si, prin contrast cu figurile de paie ale zilei de astăzi (gândiți-vă doar la Ialomițeanu, de pildă, care așteaptă lucruri bune să învețe de la iluminații de la BNR, absolut titanic, fără nicio exagerare.

Să detaliem.

Așadar, Romania se afla într-o relație, practic, de vasal față de Imperiul German. Parteneriatul economic era gândit sa transforme România în furnizor de cereale și petrol și în spațiu de jefuit pentru aliatul german. Cu opțiuni geopolitice eronate, decidenții regimului Antonescu nu sunt în stare să prevadă toate șiretlicurile germanilor și lucrul era pe cale sa se întâmple. Atunci intră în scenă Mircea Vulcănescu, care nu doar că salvează interesele economice românești, dar le promovează atât de acerb și perseverent, încât România câștiga, în cei câțiva ani de subordonare față de Germania, nu mai puțin de 8 vagoane și jumătate de AUR!

Nu doar atât! România exporta cu zgârcenie toate bunurile strategice pe care nemții le-ar fi vrut dar beneficiază de importuri bune și necesare pieței interne; practic, toate convențiile economice se încheie în favoarea României; tot Vulcănescu se implică în cazurile Șantierelor Navale Galați și în industria Malaxa, oprind un proces în derulare prin care acestea ar fi ajuns, practic, în proprietate germană! Ele vor rămâne românești și vor produce la prețuri optime pentru partea română.

In mod concret, însuși Mircea Vulcănescu menționează faptul că, în afara celor opt (8) vagoane cu AUR pe care Germania le plătise României, aceasta A RAMAS DATOARE ROMANIEI în sistemul de schimburi convenit: 

nemții ne-au mas și datori în balanța totală a schimburilor în R.M. (reich mark sau marca imperiala -n.n.) [Vulcănescu, 1992; 14].

Si, mai departe:

Prin jocul dibaci al variațiilor reciproce ale valorilor schimbate, România a reușit să importe substanta în valoare de 100 milioane dolari [care valoreaza mult mai mult decat dolarii de astăzi din cauza inflației – n.n.] mai mult decat a exportat și să facă, în același timp, ca Germania să-i mai ramână datoare cu o mica diferență de valoare.[Vulcanescu, 1992; 92].

Mica diferență de valoare sunt, cel mai probabil, acești 19 miliarde de euro.

Aceste raporturi negociate în interesul României au făcut din țara noastră una din cele mai bine situate economic din timpul războiului și imediat după. Practic, pe timpul războiului nu a existat criză de alimente sau alte penurii, iar la final țara noastră era una din cele mai puțin afectate economic de efortul de război și distrugerile acestuia! Mai mult decât atât, bunurile și banii luați de la nemți au fost folosite, conform aceluiași Vulcănescu, pentru pregătirea întoarcerii armelor către Germania hitleristă. Și faptul că armata româna a avut capacitatea să participe la acest efort de război, scurtând cu luni bune de zile conflictul mondial, s-a datorat si acestui lucru. Este demn de subliniat așa ceva, pentru ca au existat unele voci care considerau ca datoria nu e curata, fiind o datorie a regimului criminal nazist. Iată însă de ce e foarte curată și iată la ce a folosit! Ca să nu mai punem la socoteală că e un adevărat tupeu obraznic sa mustri istoric intrarea României în sfera de influență economică a Germaniei interbelice, după ce Franța și Marea Britanie, atunci, ne-au închis piețele, lasându-ne să ne descurcăm singuri în fața noului imperiu.

Iar datoria de 19 miliarde este doar un mizilic, o firimitură, practic, din întregul câștigat de România în acei ani, dar cei care ne conduc sunt mult prea slabi pentru a negocia măcar și această mică firimitură, atunci când nu sunt de-a dreptul trădători și agenți ai puterilor străine sau ai think-tankurilor de gânditori la mersul lumii! Dar un mizilic care iată că ar reprezenta, practic, aproape echivalentul vestitului acord cu FMI, UE si BM, în urma căruia suntem obligați să tăiem salarii, pensii, să distrugem sistemul sanitar și școala și sa vindem TOTUL!

Morala?

Dacă exista oameni animați de jertfelnicie, verticali, oricât de greu este contextul geopolitic, oricât de rele ar fi vremile și omul sub ele, jertfelnicia și dragostea de neam nu vor fi fără de roade. În condițiile de vasalitate față de un aliat brutal și războinic, România, grație unuia ca Mircea Vulcănescu, a câștigat nemăsurat de mult, incomparabil cu situația de acum când, chipurile aliați cu parteneri care ne vor binele, suntem jecmăniți și jupuiți pe viu, fără anestezic sau, cum spunea președintele deunăzi, nemilos.

Sursa citate: Mircea Vulcănescu, Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992

Leave a Reply