Menu

Barbie – 21 dec. 2015

21 decembrie 2015
Din seria: Nostalgie

Al treilea Advent.

Barbie.

A trecut Ziua Sf. Niculae. Ziua în care copiii se bucură de anul în care au fost cuminți și și-au primit răsplata pentru curățenia inimii lor.

Sfântul, covârșit de sacul greu al răspunderii se îndreaptă către noi părinții în sprijin și ajutor.
Dați voi copiilor voștri un pic din sacul meu, frumos împachetat cu dragostea voastră și eu vă voi răsplăti pe voi cu amintirile și binecuvântarea lor.

Am primit povara răspunderii ce mă depășește. Sunt vremuri grele.
Eu copil fiind am învățat să prețuiesc puținul, să mulțumesc clipei când mama mi-a zâmbit, stânjenită de mâinile ei goale fără de cadou.

  • Azi vine Sf. Niculae, dar tata e la drum, zăpada e înaltă și gerul greu, iar drumul lung. Și când tata nu e acasă, Moșul ne va ocolii, căci fără el nu-i fericire, nici sărbătoare, nici cadou. Dar tata va venii.

Am așteptat să vină tata, am adormit cu el în gând și dimineața a plecat la slujbă, că vremurile-s grele pe pământ:
La îmbrăcat am observat că cizma-i mică dintr-o dată și nu se poate încălța.
Nu-s pietricele, de astă dată sunt bomboane-n cizma mea.
Mama, tata-a fost acasă, vai ce bine c-a venit!
Asta mi-a fost sărbătoarea de copil mai oropsit.

Acum mi-a venit vremea să fiu tată și nu știu încotro s-apuc.
Magazinele sunt pline dar am buzunarul mic.
Și fetița mea-și dorește nici mai mult nici mai puțin, o păpușă Barbie, scumpă.

N-am scăpare și nu știu.
M-a salvat de grijă fata, s-a uitat în magazin și mi-a zis cu-nțelepciune, hai să mergem tată, că-i târziu.

Într-un colț erau pe rafturi tot felul de jucării, mai modeste dar cu farmec pentru copii, mici copii. Nici fetița mea nu-i mare și așa am cumpărat un pachet destul de mare cu o poștă de copii.
Ajunși acasă am montat una câte una bucățile după prospect și am construit o poștă cu reclamă și ghișeu.

Fata mea e poștăriță dar clientul îi sunt eu.
– Bună ziua, e deschisă posta la așa oră târzie?
– Bună ziua , ce să fie?
– Domnișoară eu aș vrea să trimit o scrisoarea către fetița mea.
– Simplă sau recomandat, cum să fie a-ntrebat.
– Păi aș vrea s-ajungă ieri.
– Da se poate, ce-i de scris?
– Eu nu văd așa de bine și poate m-ajuți mata.
– Scriu. Vorbește tare să-nțeleg fără greșeli.
– Scrie: Draga mea, Moș Niculae m-a găsit mai târzior, a trecut ziua cea mare și tu ai rămas cu dor. Să-mi fie iertată pozna dar acum eu îți promit că la anul care vine n-am să mai fiu falit.
– Am scris, ce mai ai de zis.

– Aș mai avea o scrisorică, dacă e așa ușor.
– Către cine va să zică?
– Păi nu am adresa-n cap dar o s-o găsească posta.
– Bine zi, că eu iar scriu.

Scrisorică către Barbie.
Dragă păpușică scumpă, te rog eu nu te sfii, și la anul care vine, vreau cadoul meu să fi.
Pentru o fată poștăriță, fiindcă este fata mea și a înțeles dilema, dintre a vrea și a avea.
Nu i-am putut acoperi dorința și îmi pare atât de rău că plâng când mi-aduc aminte.
De aceea te rog eu, vin-o când poți tu mai bine de-i Crăciun sau Anul Nou și n-o lăsa să aștepte ce nu pot să-i aduc eu.

Eu am terminat scrisoarea. Poșta s-a închis de mult.
O fetiță îmi ia mână și îmi spune, ea plângând.
Tata, asta a fost doar o joacă și de aia te iubesc.

Au trecut anii de-atunci și acum la rândul ei
Va fi Sf. Niculae pentru nepoței mei.

Leave a Reply