Menu

Calul meu

NOTE, GÂNDURI, ÎNSEMNĂRI

Autor : Christian Em. de Hillerin
24 aprilie 2016
Din seria: Nostalgie
Nu uita!

Calul meu

Drumul e lung și căruța ne zdruncină prin gropile satului. Veneam de la cosit și de oboseală mi se închid ochii și-mi cade capul în piept.– Hai că nu mai e mult, îmi zice tata și mă sprijină cu umărul lui.
Vede că mă clatin din nou, lasă hățurile și mă prinde să nu cad de lângă el.
– Am făcut treabă bună și dacă umplem șura scăpăm de grijă toată iarna.
Căruța plină cu lucernă scârțâie din încheieturi. Închid ochii și mă las dus fără grijă. Tata mă ține și calul cunoaște drumul spre casă.
Nu o să am putere să-l ajut la descărcat. Am să-mi beau ceaiul și mâine dimineață parcă văd că lucerna e descărcată și tata rânește grajdul.
Puțin jenat mă alături lui și încerc să mă fac de folos. El a dat deja nutreț, ieslea e plină.

Rumegatul calului e o muzică liniștitoare care înseamnă mulțumire, ordine, îndestulare și atașament. Acum întoarce încet privirea către mâna tatei și parcă îl îndeamnă să-și continue periatul.
– Hai, asta poți să faci și tu, Charles, încet cu grijă, apăsat dar nu prea tare, așa ca să scoți praful din păr. Și uite aici să fi atent să nu-l lovești că-i osul coapsei. Pe rotunjimea pulpei, pe grumaz și peste coaste nu-i pericol și îi place.
Nu trebuia să-mi spună că știam deja și nu era prima dată.

IMG_1670

 Dar cred că-i plăcea s-o spună așa mai mult pentru el ca și cum ar fi fost mâinile lui. E ritualul dimineții continuat de mic, învățat de la părinții lui. Acum învăț la rândul meu. Îl crești, îl îngrijești, munciți împreună și nimic nu vă desparte. Devine trup din trupul tău când muncești încordat în frâu și plug. El pentru sacul cu nutreț dar mai ales pentru tine, că-i al tău.
Mirosul, căldura corpului face atracția irezistibilă. Și îl iubesc. Tata s-a luat cu altă treabă și se face că nu vede. Am pus obrazul pe pielea gâtului și nu mă satur. Parcă sunt tot prea departe. L-am cuprins cu brațele și l-aș strânge tot mai tare. Acum a încetat din rumegat și nu mișcă. Cu ochii mari așteaptă fiindcă mă înțelege și fiindcă nu vrea să-mi întrerupă îmbrățișarea. Bătăile inimii lui ajung la mine le simt și-mi controlează starea.
De atâta periat pielea lucește, pe jos părul căzut parcă-mi măsoară munca. Cu palma te mai petrec o dată de sus din coamă și acum pe spate mă opresc și parcă simt mâna tatei aici. Mâna aspră a tatei pe soldul tău puternic. Apăsată cu dragoste zi de zi.
– Iubește-l Charles că acum este al tău!

Bătăi puternice de cizmă-n poartă. AAlo, e cineva acasă? Deschideți.

Se mai aude răsunetul copitelor pe pietrele străzii.

– Tată mi-e dor și-aș vrea să-l mai văd.
– O să mergem, o să mergem să-l vedem. Acolo la colectiv unde acum muncește cu toți caii luați din sat.

E grajdul gol. A mai rămas mirosul lui. Astă noapte am dormit aici în ieslea unde mânca. Ce bine am dormit aici. Dar îmi e dor.

În fața noastră o căruța grea nu se urnește. Nici strigătele nu ajută. Un cal slăbit încearcă greu.
Vasile, vecin, țăran sărac din sat, e șef de tură la ocol.

Cu bâta grea, lovește greu, și sunet greu, e greu ecou. Și bate iar. Acum din nou și iar, mereu.

– Dar tată, ăsta-i calul meu!

 

Comments are closed.