Menu

Dau un cal pe un regat – 8 dec. 2015

1 aprilie 2009
Din seria: Nostalgie

Licitația

Când aveam numai doi, eram tare mândru cu ei. Cei doi cai ai mei.

Nu mi-ași fi închipuit vre-odată că va venii vremea să am și eu calul meu.

Eu orășan, fără antecedente rurale, fără experiență țărănească, fără cunoștințe despre natură, animale și plante.

Toate astea există în cărți. Cărți necitite de oameni ca mine. În afară de Jules Verne și Gabriel Defoe nu cunosc alte lumi.

Lumi citite seara la lumina veiozei, în luptă cu somnul și cu pirații. Când mă trezeam dimineața mai vorbeam încă cu papagalul și căutam scăpare din centru pământului.

  • Măi băiete, trezește-te și nu mai călării pe cai sălbateci, nu mai scufunda corăbii și nu mai salva tinere fecioare de focul canibalilor. Va venii vremea să trăiești aevea aventuri poate mai grele ca acestea.

Și câtă dreptate avea mama. După nici jumătate de secol vorbele ei s-au adeverit.

O voce gravă anunța la TV știrea că undeva pe lumea asta niște cai mureau de foame.

N-am auzit mesajul deși era citit parcă anume pentru mine. După câteva zile s-a repetat.

  • Te faci că nu auzi, îmi zise soția.
  • Am auzit ceva, dar nu e plauzibil și cred că nu am înțeles eu bine.
  • A fost foarte clar, e nevoie de un nebun care să îndrepte lumea asta strâmbă.
    Câini stăpâni peste cartiere, urși făcând curat la bloc, copiii haimanale dar și cai fără mâncare.
  • Câine am, urșii nu-mi plac, haimanale suntem singuri și cu caii nu mă împac.

Adevărul este altul, sunt la drum către Buzău. La o herghelie mare iar se face licitație. Statul își vinde campionii fiindcă au mâncat bugetul tot.

Se propune un preț. Eu ridic două degete ca la școală.

Mai oferă cinevă? S-a adjudecat. Domnul este proprietar.

  • Nu vă supărați vroiam să întreb poate știți dumneavoastră unde se vând cai?
  • Câți doriți să cumpărați?
  • Unul sigur.
  • Nu se poate încă unul, tocmai doi ați câștigat.
  • Eu?

În sală nu e nimeni. Eu și un singur birocrat.

Mergeți dumneavoastră la caserie și după aceea alegeți-vă caii.

În fața mea aleargă 20 de cai minunați. E o poală de pădure unde-s liberi pe o mare întindere.

Mă uit cu ochii de expert să aleg cel mai frumos exemplar. Ăla! M-am decis!

  • Da, dar tocmai ăla șchioapă.
  • Cel din dreapta e frumos.
  • E frumos dar are crampe și de asta e nervos.
  • Ar mai fi ăla din stânga.
  • Ăla da, cu bucurie.
  • Am văzut ce bine fuge, ce statură, ce aspect. Sunt convins că o să facă mânji frumoși dar și de preț.
  • Mda, mai cumpărați o iapă, fiindcă ăsta-i armăsar.
  • M-am gândit și eu la asta. Și acum am hotărât.
    Dă-mi mârțoagele acasă și-o să văd cei de făcut.

Am dormit mai lung astăzi că sunt obosit de drum.

  • Scoală. Te așteaptă caii. Vor apă și de mâncat.
  • Apa curge la fântână, iarbă este câtă vrei.
    De ce trebuie să plec când cafea nu am băut.
  • S-a terminat cu trândăveala. Ai doi cai, ești proprietar.
    Du-te cară apă și un pic de bălegar.

Ce bine ar fi ca mama să mă mângîie pe cap și să-mi alunge necazurile. Dar ea nu mai poate și povara mi-am făcut-o cu mâna mea.

Câțiva meșteri lucrează de zor să facă grajdul. Am început altfel decât omul gospodar. Dar sunt mulțumit că până diseară vom avea doi pereți și un pic de acoperiș. Aminalele sunt obișnuite să doarmă afară dar la o fermă cu pretenții se cade să aibă un adăpost potrivit.

Bătăile de ciocan nu contenesc. Scândurile una câte una își aleg locul și zidul crește. Mă apropii de cei doi cai care pasc în mijlocul curții. Sunt liniștiți de parcă ar fi acasă. Nu-i deranjează prezența mea. Nu mă tem să mă apropii și mă bucur să-i privesc de aproape. Două iepe surori de rasă pură și generație. Temperament iute de pur sânge englez.

Dacă întind mâna aș putea să o ating. Chiar o ating și-i simt căldura gâtului. E cu capul ridicat și cred că mă studiază. Cu degetele mângâi botul moale, fin și delicat.

Ne privim în ochi. S-a oprit din mestecat. Clipește și-și limpezește lumina ochilor. Nu pot pătrunde mai adânc în gîndul ei dar mă cuprinde o liniște dictată și indusă de cineva mai puternic decât mine și nu mai scap.

„Ești slab, dar ești stăpânul meu și soarta mea e în mâinile tale. Te accept, să-ți cumpăr bunătatea, să-mi înfrângi voința și să-ți ofer darul libertății de a zbura cu mine între păduri și ape. Respectă ființa mea și-ți voi fi slugă devotată. Primesc acum mângâierea ta pe ochi și sărutul tău pe bot. Și fără să știi legăm un jurământ, mai puternic, mai discret, mai prezent, aici și oriunde ai fi. Căldura, mirosul, finețea pielii, măreția puterii și sufletul meu te vor însoții de acum mereu, fiindcă eu sunt calul tău“.

Din două, una îmi este prietenă și alta soră. Și cum sângele nu se pierde, mă simt și eu un pic, pur sânge englez.

Leave a Reply