PRELUARE

Era o vreme…

De Neagu Djuvara                    2013.

Era o vreme în Å£ara asta când cine termina liceul ÅŸi intra la facultate era privit cu admiraÅ£ie ÅŸi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat”.

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea ÅŸi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraÅŸul se uita la el ca la Dumnezeu…

Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ.

Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau poate niste ofiţeri, militari sau altfel, care erau normal sa fie dotaţi.

Era o vreme în Å£ara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 ÅŸi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, ÅŸi merge la doctor…

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în Å£ara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva ÅŸi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, ÅŸi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ÅŸtie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni ÅŸi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior ÅŸi zeflemitor la el gândind ” ia uite ÅŸi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ÅŸtiu că o duce lu’ dom’ doctor… !”

Era o vreme în Å£ara asta când la ÅŸcoală, copiii mergeau în uniformă, ÅŸi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ÅŸtiai că ” este unul din ăia de chiulesc sau nu le place ÅŸcoala” ÅŸi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Åži ce bătaie lua acasă dacă afla ta’cs’o că a chiulit… !

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în Å£ara asta când băieÅ£ii deÅŸtepÅ£i erau consideraÅ£i cei care ÅŸtiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate ÅŸi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraÅ£ie: ” ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la BucureÅŸti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept” …

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

Era o vreme în Å£ara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine ÅŸi ieÅŸeai în faÅ£a blocului „la una mică cu băieÅ£ii”. Una mică putea fi o minge, o Å£igară, o tablă, o bere, o ÅŸuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unul să nu facă „una mică” cu prietenii…

Era o vreme în Å£ara asta când mergeai liniÅŸtit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreÅŸte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moÅ£ la bască, sau de unde te îmbraci…

Era o vreme în Å£ara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucÅ£ie, acolo unde aceÅŸtia erau nevoiÅ£i să treacă prin oraÅŸ ÅŸi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: „Uite mamă, trece armata”.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Astazi …

Astăzi, în Å£ara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri ÅŸi se adună puÅŸtoaice pentru „o linie”.

Astăzi, în ţara asta,  nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta,  străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta,  când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el.

De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliÅ£ist în intersecÅ£ie, ” fluidizând circulaÅ£ia „.

Astăzi, în ţara asta,  când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în Å£ara asta,  când vezi copii de ÅŸcoală, te întrebi dacă merg la ÅŸcoală sau la discotecă, Å£inuta este aceeaÅŸi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet ÅŸi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.

Astăzi, în ţara asta,  tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

Fetele abia aÅŸteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my  man” este ori urâtă cu crengi, ori „tută”.

Astăzi, în Å£ara asta,  băieÅ£i deÅŸtepÅ£i sunt cei fără carte, care reuÅŸesc să „se învârtă” sau sunt „băieÅ£i de băieÅ£i deÅŸtepti” care obÅ£in bani uÅŸor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleÅŸti sau furi mai mult, cu atât eÅŸti mai deÅŸtept.

Astăzi, în Å£ara asta,  când te întâlneÅŸti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleÅŸti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă…

Astăzi, în Å£ara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faÅ£a blocului, le e ruÅŸine să se întâlnească ÅŸi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunÅŸi în casă sau pleacă „la Å£ară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaÅ£i nepoftiÅ£i. Nimeni nu mai zâmbeÅŸte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toÅ£i au pierdut câte un galben ÅŸi îl caută disperaÅ£i. Te mir că nu se dau cap în cap…

Astăzi, în ţara asta,  ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?

Astăzi, în Å£ara asta,  când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „AÅŸtia au tras în noi în ’89 ÅŸi acum au pensii nesimÅ£ite”.

Oare ce va fi mâine ? CUM va mai fi ţara asta ?

Cum Va Fi  Mâine? …

Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea: 

„Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că FranÅ£a, conform vocaÅ£iei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiÅ£ia ca ei să rămână o mică minoritate.

Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa.

Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină.

Astea nu sunt poveşti!  I-aţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele?

Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi!

Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?

Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat?

Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.

Saracul DeGaulle n-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene ÅŸi marocane - şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde ÅŸi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui presedinte ce intră în Palatul Elisee „purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporÅ£ie de 93%(!) -clasa politică franceză „călărind” valul uriaÅŸ al imigraÅ£iei musulmane asemeni unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care, probabil, îşi va sfârÅŸi cursa dementă, prăbuÅŸit de val, în „raiul” lui Mahomed…

N-a mai apucat să vadă cum mâine, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor, drept Prim Ministru.

N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oÅ£et! ” …

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naÅ£iunea Britanică privea liniÅŸtită de pe metereze apropierea uriaÅŸului val de musulmani – a spus :

„Este ca ÅŸi cum ai privi o întreagă naÅ£iune lucrând de zor la înălÅ£area propriului rug funerar”.

Enoch Powell, unul dintre puÅ£inii  care nu a vrut să facă „pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Åžheikh ÅŸi Nazir Ahmed

s-au aÅŸezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon ÅŸi alÅ£ii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez ” …

Åžhahid Malik zicea:  ” în 2009 vom avea 8 deputaÅ£i musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaÅ£i musulmani. ÃŽn acest ritm întreg parlamentul va fi musulman.

Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaÅŸi credinţă cu mine.”

Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani; cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.

In 1629  olandezul Jan Pieterszoon Coen , îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei  . Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb  îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!

Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic.

Åži guvernul Bruxellez se poate mândri că ÅŸi-a deschis porÅ£ile în faÅ£a musulmanilor –

Fadila Laanan ÅŸi Emir Kir fiind deja membri ai executivului.

Rusia nu se mândreÅŸte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcÅ£ia de ministru al culturii ÅŸi nici că Duma este împănată de musulmani , asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez.

Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii:

„SpaÅ£iul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud.

Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraÅŸ turc din lume? …

Dacă vrem să integrăm alte culturi nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.

Si … totuÅŸi :  dacă Berlinul este al treilea oraÅŸ turc din lume, atunci Moscova cu ai săi circa cinci  (5) milioane  de musulmani (Rogozin n-o mai spune), al câtelea o fi ?! …

Si in Rusia  musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea lor demografică de nestăvilit:

Studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii ruÅŸi sunt mult mai puÅ£in vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei.

Si pentru ca totul sa fie clar :

„Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteÅ£i străinii. Suntem aici la noi acasă ÅŸi vom instaura regulile (Åžharia) care ne convin, fie că vă place sau nu… Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom înneca Moscova în sânge”.

Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.

Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al CurÅ£ii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat „să-ÅŸi cântărească mai bine declaraÅ£iile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preÅŸedintele Departamentului Sinodal pentru RelaÅ£iile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice : „Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”.

Prin urmare , nici ruÅŸii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii. Cu totii iÅŸi sapa de zor groapa.

Tot  înainte!

Neagu Djuvara