Menu

Porțile

Seria: Cugetări

Nici un scai de vre-o sămânță

nici un zbor de vrăbiuță

nu-mi încearcă liniștea

nu-mi dulcește apa chioară ce se zice că-i cafea.

Zorii în noapte adormiți

au uitat să bată ceasul

timpul este țintuit

 

Mă întorc cu-n gând în pernă

să văd iarăși fețe dragi

și zâmbesc în somn ca prostul

 

Au venit, iar au plecat, vor venii și-s împăcat

când privesc scrisoarea pas cu pas

ce-am citit-o iar și iar neîncetat

ziarul zilei n-are rânduri, n-are glas

 

Nu există leac mai trainic

mai speranță, mai răsfăț

decât poza din fereastră desenată de stropi rari

răsturnați dintr-o poveste ce privește porțile

larg deschise în dorința c-or să treacă, fetele

 

Nu s-aud pașii pe stradă

umbra lor vine încet

dar prins moale-n cingătoare

merge dansul când în cerc, când alintat

când râzând, când mai sărat

de picătura cursă-n colțul gurii

 

Nu odihnește muzica, nu răsuflă sufletul

timp de tihnă nu se cere

hora, jocul, ritmul sorții bântuie

într-o foaie undeva

 

Om citi-o noi cândva.

Bucuroși că dăinuie.

Leave a Reply