Menu

Prezumția de nevinovăție

Din seria: Nostalgie
Prezumția de nevinovăție.

Nimic nu era mai frumos decât joaca cu prietenii pe stradă. La vremea aceea mașinile erau mai rare și când apărea una în colțul străzii cel ce o vedea primul striga tare: Mașină!

Ne împărțeam în două grupe și jucam fotbal. Aveam o minge destul de nouă, mijlocie ca mărime din cauciuc și bine umflată. Să tot joci.

Vecinii își cam făceau griji pentru geamurile de la stradă dar noi eram atenți. Când începeam jocul mai apărea o cucoană la fereastră vă vadă cine face gălăgia. Striga tare să plecăm că e ora de odihnă. Să plecăm că facem gălăgie, să plecam că … erau motive suficente.

  • Hai lăsați-ne că e și Charles cu noi.

Cuvântul magic avea efect.

  • Bine, dar mai încet dacă se poate!

Charles, băiatul din vecini, din familie cunoscută de toată lumea, era garanția.

Se împământănise regula străzii. Când era el cu noi, nu înjuram, nu țipam ca disperații, nu îmbrânceam lumea și nu ne cățăram pe garduri. Și lumea știa asta.

Nu același lucru se spunea despre Ovidiu. Băiat fără tată, cu mama la serviciu, singur toată ziua, era de capul lui. Belele avea multe la activ. Fura flori din curți, vindea sticle goale adunate și ne învăța să jucăm rișca. Noi nu aveam bani dar și puținul ce-l aveam ajungea mereu la el.

De la el am primit prima țigare. Cu el am furat primele cireșe, și câte și mai câte.

justitia

justitia

Eram în toiul meciului de fotbal. Încinși și transpirați alergam nebuni după minge.

Mihai era mai priceput și veșnic adversarul lui Ovi. Alergau umăr la umăr, fentau, se opreau brusc ca să țâșnească din nou. Cu lovituri de maestru încercau poarta făcută din două cărămizi lângă bordură. De data asta cred că ar fi marcat dacă unul din ei n-ar fi ținut vîrful ghetei înainte.

Mingea după o traiectorie ciudată a refuzat poarta și a aterizat în fereastra alăturată.

Se întâmpla rar dar nu era niciodată exclus. Prima reacție a fost să o luăm toți la fugă. Dar nu toți. Charles s-a dus în fața ferestrei. Gospodina ori nu era acasă ori nu auzise.

Charles a dat o fugă și a venit cu o bucată de hârtie și creion. A scris ceva și a băgat hârtia în geam.

Ne-am strâns la el  în curte. De obicei încercam să adunăm bani și să schimbăm geamul spart.

Tatăl lui ne-a văzut adunați și a înțeles că suntem la încurcătură.

  • Ce-ați pățit?
  • L-am spart.
  • Ovi e de vină ca trage nebunește.
  • Ba nu, că Mihai a pus piciorul.

Femeia din vecini era în fața porții. Vinovatul să-mi plătească geamul!

  • Toți sunt vinovați, doamnă, acum mergem și-l reparăm, spuse tatăl lui.

Așa am și făcut. N-am liniștit, c-am fost iertați și totul era din nou în ordine.

  • Cine are vina cea mai mare se duce și mătură cioburile din stradă și face curat.

Mihai sau Ovi. Sau poate amândoi.

  • Voi cine ziceți căi vinovat. Hai să vedem cum judecați.

Mihai spune versiunea lui. Ovi are altă formulare. Noi nu știm ce să zicem și pe cine să credem.

  • În cazul ăsta nu știm adevărul și până nu aflăm amănunte, amândoi beneficiază de prezumția de nevinovăție.
  • Zi tu Charles ce știi despre Mihai?
  • Știu că e cuminte, are note bune și nu e obraznic.
  • Și despre Ovidel ce știi?
  • E, el e mai năzdrăvan.
  • Și tu pe cine ai crede? Prezumția e pentru amândoi.
  • Dar tată cum e drept?
  • Când ai de ales între doi și când legea nu poate decide, trebuie să măsori după antecedente, după comportamentul general și după bunul simț. Prezumția nu este egală pentru un bun elev și un vagabond. Elevul bun poate să mintă că oricine greșește. Vagabondul poate să spună adevărul, dar cine a mințit mereu, cine a furat mereu cine păsește strâmb, a făcut-o și o va face iar.

Acum, după ani de zile stau cu Charles de vorbă. Ne amintim de copilărie. Zilele astea trebuie să votăm. Dar cu cine? Mai marii noștrii aleși au mințit, au furat, jură strâmb, sau au făcut pușcărie. Oare au prezumție?

Hai să-l întrebăm pe tatăl tău Charles!

Leave a Reply