Menu

Primăvara regretelor.

Buhuși 21 martie 2016
Seria: Nostalgie

Destăinuire și ruga de iertare.

 

 

Când vântul rece s-anmuiat
lovit de razele de soare
învie viața în urzici
și-n mine pofta de mâncare. Oare?

Când ghioceii s-au trecut
și ciorile străbat văzduhul
e vremea să m-apuc tăcut
să tai, să sap, să pun răsadul. Grâul?

E ritmul ce nu a uitat
s-aducă unul după altul
ceva nou dar așteptat
șă vezi c-aînflorit liliacul. Dorul?

E greu și chef nu prea mai am
și-aș bea din nou înc-o cafea
dar din spate vine spor, un gram
îndeajuns să duc și munca grea. Puterea?

 

Din umbră simt cum cineva
cu mână umărul mi-atinge
e ea, e aceea cu acel ceva
ce cu privirea te împinge. Învinge?

Ești tu ce-aduni în sigur snop
și Oare, și Grâul, și Dorul, și Puterea, și Învinge.

 

Dar mama nu m-a învățat
ce important este în viață
un gest mărunt și înodat
de un gând frumos legat cu ață.

De mărțișor iar am uitat
să-ți leg la piept un șnur firav
dar a trecut și mai iertat
gândind că n-am acest nărav

Opt zile mai târziu ți-ai zis
acum că-s flori și nu e ger
dar eu nici măcar în vis
n-am cugetat să ți le ofer.

Să fiu iertat sau pedepsit
cu aspră vorbă de dojană
să învăț din tot ce am greșit
și-n viitor să îmi iau seamă.

Nu m-ai certat, dar n-ai surâs
nu ai plâns și n-ai cerut, discret
ai încercat trecând cu capul sus
doar să-mi arăți, că nu-i corect.

E prea târziu și a trecut
am înțeles și m-am temut
n-am reparat ce am pierdut
și regret acum tăcut.

Iertare-ți cer cu-n vers făr de cuvinte
și nu-ndrăznesc în ochi să te privesc
deși toți știu că sunt băiat cuminte
și cât de mult te îndrăgesc.

Ușor de spus că prețuiesc
dar mult mai greu să-ți dovedesc.

Și acum în încheiere nu toată mâna-ți cer, o doamnă
un deget, e deajuns durerea să mi-o iei punând pe rană
cel cu inelul de logodnă, făcut să lege bun și rău
doar de dorești distinsă doamnă, tu și bunul Dumnezeu.

 

Leave a Reply