Primăvara regretelor.

Buhuși 21 martie 2016
Seria: Nostalgie

Destăinuire și ruga de iertare.

Când vântul rece s-anmuiat
lovit de razele de soare
învie viața în urzici
și-n mine pofta de mâncare. Oare?

Când ghioceii s-au trecut
și ciorile străbat văzduhul
e vremea să m-apuc tăcut
să tai, să sap, să pun răsadul. Grâul?

E ritmul ce nu a uitat
s-aducă unul după altul
ceva nou dar așteptat
să vezi c-a înflorit liliacul. Dorul?

E greu și chef nu prea mai am
și-aș bea din nou înc-o cafea
iar din spate vine spor, un gram
îndeajuns să duc și munca grea. Puterea?

Din umbră simt cum cineva
cu mâna umărul mi-atinge
e ea, e aceea cu acel ceva
ce cu privirea te împinge. Învinge?

Ești tu ce-aduni în sigur snop
și Oare, și Grâul, și Dorul, și Puterea, vei învinge.

Dar mama nu m-a învățat
ce important este în viață
un gest mărunt și înodat
de un gând frumos legat cu ațâ

De mărțișor iar am uitat
săi leg la piept un șnur firav
dar a trecut și mai iertat
gândind că n-am acest nărav

Opt zile mai târziu i-ai zis
acum căs flori și nu e ger
dar eu nici măcar în vis
n-am cugetat să ți le ofer.

Să fiu iertat sau pedepsit
cu aspră vorbă de dojană
să învăț din tot ce am greșit
și-n viitor să îmi iau seamă.

Nu m-ai certat, dar n-ai surâs
nu ai plâns și n-ai cerut, discret
ai încercat trecând cu capul sus
doar să-mi arăți, că nu-i corect.

E prea târziu și a trecut
am înțeles și m-am temut
n-am reparat ce am pierdut
și regret acum tăcut.

Iertareți cer cu-n vers făr de cuvinte
și nu-ndrăznesc în ochi să te privesc
deși toți știu că sunt băiat cuminte
și cât de mult te îndrăgesc.

Ușor de spus că prețuiesc
dar mult mai greu să-ți dovedesc.

Și acum în încheiere nu toată mâna-ți cer, o doamnă
un deget, e deajuns durerea să mi-o iei punând pe rană
cel cu inelul de logodnă, făcut să lege bun și rău
doar de dorești distinsă doamnă, tu ești bunul Dumnezeu.