Există o asemănare izbitoare și am schimbat doar trei cuvinte ca să se potrivească.

Din comentariile succesorilor familie Suțu.

“Nu, nu! Prinț Suțu, nu este un nume, acesta este un titlu nobiliar.

O întâlnire cu reprezentanți ai familiei, este o întâlnire cu momente importante din istorie.

Cred că tatăl meu a fost reticient în a spune că este prinț, deoarece nu aveam nivelul de trăi al unor prinți!

Și cred că este unul dintre motivele pentru care a rămas un om modest.

 

Ce pot să vă spun e că avem o datorie, dacă purtăm un nume istoric, să-l purtăm cu cinste, cu demnitate și corectitudine. Avem mai multe „îndatoriri decât privilegii.”

Eu am fost născut în sărăcie, când am venit pe lume, bunicii și părinții mei pierduseră tot. Au venit două stabilizări, patrimoniul familial a fost confiscat, nu mai aveam „nici case, nici moșii.”

Prințul poartă mereu la mână un inel impresionant, cu blazonul familiei.

Bunicul meu a făcut un duplicat după inelul său pentru tatăl meu, iar apoi am făcut și eu unul după inelul tatălui meu. Am vrut să fie în același timp și sigiliu. În mod normal, un asemenea inel poate avea o stemă mai discretă, precum cea pe care o are vărul meu, dar eu voiam să am și o ștampilă sigiliu.”

Prințul mărturisește că este mândru de originile lui și nu a încercat vreodată să le ascundă.

Și celor doi copii adulți pe care îi are le-a vorbit despre originile familiei.

“Eu i-am crescut în spiritul familiei și le-am spus tot timpul: “Familia voastră este de origine franceză, dar oriunde v-ați afla, să știți că aveți izvoare românești!”