Menu

Mama și pământul ei

NOTE, GÂNDURI, ÎNSEMNĂRI

Autor : Christian Em. de Hillerin
decembrie 2012
Seria: Pietre de hotar

Mama și pământul ei.

Dedicat mamei lui Dora

Aș vrea să-ți povestesc ceva, mamă. Avem așa de multe de vorbit. Între noi e acum pământul.Lentuca
Pământul care acum ne desparte e doar o trecătoare cortină în scena de azi. Nu de mult el ne-a adus și ne-a unit. Acum sunt eu stăpâna și muncesc pământul tău.
Ascultă-mă și ai să întelegi că nimic nu am uitat și că nimic nu a fost în zadar. Îți mai amintești?
Eu eram cea mai mare. Aveam doi frați. Cel mai mic era copil de țâță.
Pentru noi copiii zilele se scurgeau cu joacă, râsete, pozne dar și muncă. Nu cred că eram încă la școală și era datoria mea să ajut în casă.
Când tu și tata erați la câmp, eu aveam grija casei. Nu știam și nu puteam prea multe dar o făceam cu drag. Măturatul, adusul apei de la fântână, curățatul zarzavatului și câteodată borșul.
Nu avea gustul celui făcut de tine dar eram fericită să te văd ce ochi făceai când veneai din câmp să alăptezi și găseai masa pusă.
Pentru voi erau vremuri grele. Nu le înțelegeam atunci dar se citea pe chipurile voastre.
Tata moștenise de la mama lui casa și grădina din spatele ei. Mai avea și o bucată de pământ în câmp. Asta era averea lui de om sărac. Își iubea pământul și l-ati lucrat împreună să aveți ce ne da nouă de mâncare. În grădină de ani de zile s-a străduit sa-și facă vie. Înmulțea vița din ce avea și butașii prinși îi erau așa de dragi.
Aveam o curte țărănească cu casă și ogradă ca toți vecinii noștrii. Un pic de zarzavat, legume, vie, pomi și păsări. Ce bucurie pe mine când dimineața adunam ouăle din cuibare. Ne permiteam duminica carne de pui că de, era sărbătoare.
Au trecut ani buni de atunci dar gustul ciorbei tale mamă, nu pot să-l uit.
– Mama, fă-mi o ciorbă așa cum o făcea buni, îmi cere fata mea. Încerc dar parcă îi lipsește ceva. Sau poate prețuim amintirea despre care se spune că ea dă gust bucatelor.
Mă străduiesc să fiu ca tine, mi-am crescut fata mare și am așezat-o la casa ei. Îi povestesc din zilele copilăriei mele și chipul tău ne stă mereu alături.
Când era așa de mică, că o duceam în brațe ți-am adus-o să mi-o crești. Și cînd am văzut-o în brațele tale am avut frica că o pierd. Fiica mea, ceea ce acum aveam mai drag am dat-o din brațele mele. Era în siguranță, era la bunica, era acasă. Dar inima mă durea. Am văzut-o în fașă în brațele tale și gelozia ma cuprins. Am înțeles în clipa aceea ce mult înseamnă și tot atunci m-a străfulgerat amintirea. Amintirea de după pom!
Demult, e mult deatunci și amintirea mă apasă. Erau vremurile grele.
Țăranilor li se lua pământul la colectiv. Pământul acela stropit cu sudoarea muncii pentru hrană. Pământul acela râvnit și prețuit de fiecare.
Avut din tată-n fiu, dovada legăturii între generații. Acum să-l dați. Și cui?
Trecuseră ceva ani și supărarea se stingea. Prin sat era din nou vâlvă, zvon și neliniște. Colectiva lua și grădinile. Tractoarele începuseră să are hotarele și să rupă terenurile din spatele caselor. Nu puteai crede. Și via și zarzavatul?
V-ați adunat în spatele caselor pe hat. Mai marii satului explicau oamenilor revoltați. Tractorul aștepta semnal să intre.
Ascunsă după pom, te vedeam cu cel mic în brațe. Nu, nu era fata mea. Atunci era băiatul tău. Tractorul venea tot mai aproape. Tata striga. Oamenii plângeau. În spatele lor brazda nouă îngropa gard, pomi, muncă și disperare sufletească.
Milițianul l-a tras pe tata la o pare și tractorul venea.
O femeie mică de statură, o siluietă cu un copil în brațe, înfiptă în pământ, a prin rădăcini. E mama. Ea și tractorul.
Oamenii adunați în jur au încremenit. E Lențuca.
– Dacă chiar vreți să ne luați totul, atunci luați-ne și ce ne-a mai rămas!
Am închețat de frică.
Mama pune copilul înfășat, copil de țâță, pe pământ. Lama tractorului e aproape. Acum a stat. E tăcere. Nimeni nu are putere să rostească. Nici ea.
Milițienii o iau pe mama. Tata ridică copilul și ne bagă și pe noi în casă.
După trei zile de arest mama vine acasă, fiindcă avea copil de alăptat. Alții ca ea nu au mai venit niciodată.

Mamă ai mîncat ceva? Și mama tace.
Mamă te-au bătut? Și mama tace.
Acum eu povestesc. Și mama tace.
Dar m-ascultă. Și ea și pământul!

****************

Comments are closed.