Menu

Familii nobile

back-icon back-icon 2 back-icon josback-icon-susSPAȚIU EDITORIAL

 

PROIECTUL
Familii nobile

Spațiu alocat pentru evidențierea numelor famililor nobile, nume culese din aparițiile mediacallimaki
(fără listarea surselor informației)

Din http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=tematic&s_id=22228 (cules 2013)

Titlul nobiliar nu a dispărut, dar puterea și privilegiile (nobililor) au fost foarte mult reduse.
Ierarhia nobiliară pornește de la cavaler, peste care sunt, în ordine, baronul, vicontele, contele, marchizul, ducele și prințul.
Titlurile nobiliare se pot acorda numai de către suverani în exercițiul funcțiunii, adică aflați pe tron.
Nobilii români de astăzi
Majoritatea românilor cu sânge albastru de astăzi e împrăștiată în exil.
– Cel mai înalt rang nobiliar românesc îl deține Mihai I, Regele României.
– Prin noul Statut al Casei Regale semnat de Regele Mihai al României la 30 decembrie, 2007, Radu Duda căsătorit cu actuala moștenitoare a tronului, principesa Margareta, a primit titlul de „Principe al României” cu apelativul de „Alteț Regală” și urmează să poarte titlul de „Alteța Sa Regală Principele Consort al României” începând de la moartea lui Mihai.
– Cantacuzinii trăiesc în SUA, Belgia, Marea Bretanie, Basarabia și România.
– Urmașii familiei princiare Ghika sunt reprezentați de diplomatul Alexandru Ghika, președintele Casei Românești de la Paris,
și fizicianul Grigore Ghika, cercetător la Institutul de Fizică de la Măgurele.
– Din vechiul neam la Bălăcenilor îl știm pe prof. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.
– Dan Berindei, președintele secției istorice a Academiei Române, este un descendent direct al domnitorului
Constantin Brâncoveanu.
– Brianna Caradja, unul dintre puținii urmași ai familiilor Caradja-Cantacuzino și Cretzulesco, este vicepreședinte al
Asociației Române de Role Agresive.
– Dintre nobilii dinastiei Kálnoky, al 25-lea Kálnoky s-a întors în România și trăiește la Micloșoara, județul Covasna.
– Familia Sturdza a fost reprezentată de Lucia Sturdza Bulandra și de diplomatul Radu Sturdza, ambasador al României la Istanbul.  Printre descendenți, se numără și istoricul și genealogistul Mihai Dimitrie Sturdza precum și Gelu Voican Voiculescu, descendent al uneia din surorile lui Costache Negri.
– Prințul Paul, născut la Paris, este fiu al Alteței Sale Regale Carol Mircea de România și al Helenei Henriette Nagavitzine,
deci nepot pe linie paternă al Regelui Carol al II-lea, din prima căsătorie cu Ioana Valentina Lambrino.
– Principesa Elena trăiește într-un orășel de la granița Angliei cu Scoția.
– Principesa Irina s-a stabilit în Oregon, SUA, unde are o fermă și o crescătorie de cai.
– Mezina familiei regale, principesa Maria, face acte de caritate în New York.
– Principesa Sophia locuiește în Franța și e căsătorită cu un descendent al familiei de Habsburg.

 -Familia Zabala Covasna
http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2012/sezonul-2/contii-de-zabala-urmasii-unei-famili-alungata-de-comunisti-s-au-intors-in-covasna-si-ofera-locuri-de-munca-satenilor.html

În ordine alfabetică:

Familia Prenume Titlul
Casa Regală Mihai I. Regele al Romaniei
Casa Regală Paul Prinț›
Casa Regală Elena Principesa
Casa Regală Irina Principesa
Casa Regală Margareta Principesa
Casa Regală Maria Principesa
Casa Regală Sophia Principesa
Casa Regală Radu Duda
Bălăceanu-Stolnici Constantin
Berindei Dan
Brâ¢ncoveanu Constantin
Cantacuzino
Caradja Brianna
Cretzulesco
Duda Radu
Ghika Alexandru
Ghika Grigore
Kálnoky
Sturdza Dimitrie
Sturdza Mihai Dimitrie
Sturdza Radu
Sturdza Bulandra Lucia
Voican Voiculescu Gelu
Irina Bossy-Ghica, stră-strănepoata lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, Nababul, prințul căruia i-a aparținut moșia de la Florești la începutul secolului XX și care a comandat construirea Palatului Micul Trianon. Competitia ecvestra Karpatia Horse Trials este primul eveniment de anvergura pe care ne-am propus sa-l organizam pentru a reda viața Domeniului Cantacuzino din Florești.Irina Bossy-Ghica, descendenta directă a familiei Cantacuzino.
Zabala Familia Conți

 

Comments are closed.