Menu

COMENTARIU – Irina Manole

Autor IRINA Manole
11 ani – București
publicat 2.10.2013

Cupa Silvana de Hillerin

Digital StillCamera

Cu Denisa

Este toamnă. Suntem în data de 7 septembrie. Astăzi are loc Cupa Silvana de Hillerin 2013, un eveniment serbat o dată pe an. Acesta este organizat de Christian și Dora de Hillerin și constă în prezentarea unor exerciții de călărie.

Eu și Alexandra, verișoara mea, ne-am trezit de la ora 7, chiar când a venit Anca, profesoara de echitație, cu copiii. Am început să pregătim caii pentru concurs: i-am periat, țesălat, le-am scobit copitele și le-am dat cu unsoare. Am pieptănat coama fiecărui cal, am împletit-o și le-am pus fundițe albe. Le-am pus câte un valtrap alb pentru concurs, o perniță alba si apoi șaua. La ora 9 caii erau pregătiți.

Concursul a început. Prima care și-a prezentat numărul a fost Maria, care a călărit-o pe Tatiana. Ea a făcut în punctul „P” lacrima la trap, apoi cedare pe umărul drept. De la punctul „E” a pornit la galop, apoi a făcut opturi la trap.

Eu am călărit-o pe Denisa, doar că s-a speriat așa că a început să galopeze cu mine la momentul nepotrivit. Din fericire nu a fost nici un incident. Alexandra l-a călărit pe Lavi, Vlad pe Reflex, Anca pe Sharif, calul ei. Ștefania s-a prezentat cu Dafina, Măriuca pe Dartagnan, Iustin cu Arcaș și Ilinca cu Saturn. Prezentările au fost făcute pe muzică.
Bunicul ne-a filmat. El e un expert în electronică.

Ne-am strâns cu toții la masă. Am avut mici, mămăliga, sarmale, frigărui și salată, toate pregătite de bunica mea Mariana și Dora.

Christian a venit cu diplomele și cu Cupa Silvana de Hillerin”
Cupa a primit-o Maria. Fiecare a primit câte o diplomă.

A fost o zi excelentă! și chiar dacă n-am câștigat eu Cupa tot mi-a făcut o mare placere să stau alături de cai, ființe blânde, iubitoare și oneste.

Alături de familia de Hillerin, de copii și mai ales de familia mea, am petrecut o zi de neuitat.

************

 

Leave a Reply