Menu

Înobilare 1759

text tradus de Anne-Marie Françoise de Hillerin 2012.

O RESTABILIRE A

ÎNOBILĂRII ÎN 1759

Franceză

Franceză

JACQUES DE HILLERIN DE LA GRANGE,
CĂPITAN ÎN INFANTERIA REGALĂ LA METZÃŽn 27 noiembrie 1764, Jacques d’Hillerin de la Grange, (id:08-081) căpitan în Infanteria Regală, se căsătorea la Metz, în parohia Saint Gorgon, cu Elisabeth Poncelet[1].

CĂPITAN ÎN INFANTERIA REGALĂ LA METZ în 27 noiembrie 1764, Jacques de Hillerin de la Grange, (id:08-081) căpitan în Infanteria Regală, se căsătorea la Metz, în parohia Saint Gorgon, cu Elisabeth Poncelet[1].

El era fiul lui Claude-Francois[2] (id:07-040), conte de la Groix de Pissotte, avocatul regelui în jurisdicția Fontenay-le-Comte, și al lui Marie-Perine Chauviere, care a văzut lumina zilei în 24 iulie 1718 la Saint-Remy de Pissotte.

Strămoșii săi erau nobili din Poitou. Unul dintre aceștia, Pierre de Hillerin (id;04-002), purtător al scutului cavaleresc (scutier), proprietar de pământuri (senior) în Saint-Hilaire, fusese controlor consilier la Mauléon; străbunicul său Francois fusese locotenent în La Rochelle (1626), iar străunchiul său Francois, canon de Luçon.

Jacques a avut și un frate, Charles-Francois, mai în vârstă cu opt ani, care după studiile efectuate la colegiul iezuit din

Fontenay-le-Comte, a mers la Paris, unde s-a înscris la barou, continuând să-și cultive cunoștințele de teologie și științe exacte. S-a împrietenit cu Réaumur si frecventa asiduu cercurile janseniștilor. El trebuia să revină la Fontenay pentru a-și exercita profesia de avocat și pentru a se căsători. Unul dintre fiii săi, Jacques-Francois-Auguste, căpitan în regimentul din Limousin, a fost staționat în garnizoana din Metz, unde a murit, la cetate, în 1776, la vârsta de 36 de ani[3].

Charles-Francois, decedat în 1777, a fost un genealogist excelent și un înalt erudit care, cu toate acestea, nu a dorit niciodată să lase nimic scris.

Jacques de Hillerin, care a adăugat numelui său patronimul de la Grange, s-a înrolat în Metz, la 23 de ani, ca voluntar în Infanteria Regală (6 iunie 1741); el a devenit locotenent în 1742 și căpitan în 1747.

în 1759, cei doi frați vor solicita lui Ludovic al XV-lea reintegrarea lor în nobilime, lucru pierdut de tatăl lor, fiind uitați până într-acolo încât au fost impozitați la greutate, acest impozit fiind aplicat aproape în exclusivitate oamenilor obișnuiți. Suveranul le-a îndeplinit dorința și le-a reacordat familiilor Hillerin de la Groix și de la Grange prerogativele anterioare[4].

Ludovic, prin harul lui Dumnezeu, rege al Franței și Navarrei, iubiților și credincioșilor noștri consilieri, oamenilor care reprezintă Curtea cu Juri la Paris, tuturor celorlalți ofițeri și reprezentanți ai justiției care aparțin de aceasta, vă salutăm. Dragii și iubiții noștri Charles-Francois de Hillerin, consilierul și avocatul nostru în cadrul jurisdicției și reprezentanți în fața scaunului regal în  v-le-Comte, și Jacques de Hillerin, căpitan de regiment în Infanteria Regală, ne-au demonstrat că există avantaje în a fi dintr-o rasă nobilă și a avea ramuri diversificate ale familiei lor, care se bucură de privilegiile și distincțiile asociate nobilimii; chiar dacă uneori s-a încercat tulburarea acestora, lucrurile au ieșit întotdeauna în favoarea lor; autorii expunerii de la împărțirea ramurii lor speciale s-au bucurat fără a fi tulburați de drepturile și prerogativele primite prin naștere; cu toate acestea, ne bănuind consecințele din neglijență, Francois de Hillerin, tatăl lor, nu a reușit să se evidențieze în calitate de nobil și a fost uitat de ceilalți până în punctul în care a fost impozitat la greutate; în ciuda tuturor omisiunilor la care a fost supus, acestea nu se constituie într-o derogare pentru un om care altfel n-a exersat nicio profesie alta decât nașterea sa propriu-zisă și care are în spate o rațiune foarte puternică, toate acestea neputând interfera cu copiii săi și pierderea de către aceștia a statutului care derivă din originile lor; cu toate acestea, fericiți de a trăi în noblețe, înlocuitorii săi au avut decența de a se abține să-i preia titlurile și calitățile care i-au fost marcă distinctivă până la disiparea norilor pe care slăbiciunea tatălui lor i-a putut aduna deasupra nobleței originilor lor, dar care se auto-flatează că modestia nu le va crea prejudicii; dimpotrivă, va trebui să-i ascultăm cu intenții bune și să le autentificăm genealogia stabilită pe baze autentice, îndepărtând dubiile care i-ar putea răni, determinându-ne să anulăm omisiunile tatălui lor, să nu mai permitem impozitarea lor la greutate și să le restabilim plenitudinea drepturilor lor; acestea au fost aprobate de către consiliul nostru, lucru plăcut nouă, având în vedere titlurile și filiația nobilă raportată de ei, redând, după aproape trei secole… confirmăm, menținem și susținem cele semnate de propriile noastre mâini, despre Charles-Francois de Hillerin și Jacques de Hillerin, în noblețea lor,

a cum au fost zămisliți în linie directă de Rene de Hillerin, scutier, senior Du Bois, care a trăit la începutul secolului al șaisprezecelea.

înmântat la Versailles în prima zi a lunii februarie a anului de grație 1759 și al patruzeci și patrulea al regatului nostru. Semnat de Ludovic și mai jos: de către rege, semnat Phelippeaux cu sigiliu și parafă. înregistrat la Curtea cu Juri… în 3 septembrie 1759. Semnat Besnier.»

Jacques de Hillerin, cavaler de Saint-Louis în 1759, nu era un ofițer de valoare, dacă ne raportăm la notele pe care el i le-a dat marchizului de Boufflers, guvernator militar în Metz:  bunule căpitan, nimic de adăugat  (1763); mediocru, nu prea-i place munca (1765). în același an 1765, a fost trecut în rezervă cu o pensie de 400 de livre. A decis să se retragă la Metz, în Jurue, împreună cu cea cu care se căsătorise cu un an înainte.

Elisabeth Poncelet, văduva lui Claude Robert, avocat în Parlament, judecător al pământurilor și senioriilor Marange și Mercy-lès-Metz, senior de Fercomoulin (decedat în 1762), a fost născută într-o familie burgheză al cărei nume a devenit ilustru în secolul următor datorită strănepotului său, Jean-Victor Poncelet, matematician genial, comandant al școlii Politehnice, membru al Academiei de științe.

Jacques de Hillerin de la Grange a murit la Metz în 7 iulie 1782 (în parohia Sainte-Croix (Sfânta Cruce))[5] și văduva sa în a paisprezecea zi a lunii a șaptea a celui de-al nouălea an de la Revoluția Franceză (4 aprilie 1798), în vârstă de 76 de ani.

 

H. TRIBOUT de MOREMBERT

 

 

[1]Mercier du Rocher, Hillerin de la Groix, avocatul Regelui în jurisdicția Fontenay-le-Comte, în Analele Societății Academice din Nantes, XXXVIII (1871), 298.301 și Arhivele Naționale, Zona de lectură automatizată 607.

 

[2]în legătură cu familia, vezi Arhivele Naționale, Scrisori înregistrate de la Curtea cu Juri, Zonele de lectură automatizată 138, 139, 545, 547, 553, 607, 648. Biblioteca Națională: Cherin, 106, nr. 2200, foliile 1-4; Documente originale, 1524, nr. 34719, foliile 1-204; Dosarele Albastre, 358, nr. 9282, foliile 1-76; Efigia colorată de Hozier. Familia de Hillerin purta cei trei trandafiri de argint (Poitiers, 1519).

 

[3] Ministerul de Război, Arhivele administrative, controalele regimentului din Limousin (1763); Poirier, Documente genealogice ale regiunii Metz, Paris, 1899, 324.

 

[4]Arhivele Naționale, Zona de lectură automatizată 607.

[5]Arhivele orașului Metz.

Comments are closed.