Menu

O vorbă din bătrâni – 24 martie 2015

Ca să fii bărbat trebuie în viață să plantezi un pom, să te căsătorești, să clădești o casă și dacă ai copii să te gândești ce le vei da atunci când la rândul lor pornesc în viață.

Vorbă înțeleaptă! O mai auzisem și la mama și cu alte ocazii așa că îmi rămăsese undeva imprimat. Eram puștan când tata a venit de la piață cu un cais. Era primăvară, zi însorită, zi de duminică. Pe atunci duminica era singura zi de odihnă. Se lucra șase zile și treburile casei nu se puteau rezolva decât duminica. Unii dimineața mergeau la biserică, mai mult femeile vârstnice. Alții se grăbeau la piață în Obor să facă cumpărături, mai mult femeile. Iar cei mai gospodari reparau gardul, zugrăveau, săpau grădina așa că fiecare era ocupat cu ceva în orele premergătoare mesei de prânz.

Digital StillCamera

Tata venise cu caisul. Era plin sezon de plantat. Dar mai cu seamă era ceva neobișnuit. De câte ori cumperi pomi? Poate niciodată. Dacă stai la bloc, dacă n-ai grădină, dacă n-ai rude la țară, nici nu știi că pomii se plantează.

Și pentru mine era ceva nou. Tata a început pregătirile. – Caută un hârleț la cineva!

La cine, cineva? Cine oare să aibă un hârleț, sapă sau lopată. Și care e deosebirea între ele. Dar am găsit. Mătușa mea tanti Jeanna, avea una.

M-a făcut atent să nu-i rup coada, să nu o fac uitată, să-i duc grija că numai așa poți avea ceva în viață. De, ăsta era un alt sfat, vorbă de duh, învățătură de căpătâi.

Am început să săpăm groapa. Mi-a arătat tata cum și unde. Nu a fost greu dar pe măsură ce mă adânceam, puterile mă lăsau. A mai scos și tata ceva pământ și groapa era gata. Pe marginea gropii pământul proaspăt săpat își răspândea mirosul. Și e greu de descris în cuvinte acest miros. Parcă niciodată pământul nu a mirosit. Pământul e pămînt. Și totuși acum descopeream ceva nou. Presimțeam că ceva mă atrage, ne leagă, avem comun și este ceva deosebit, dar primitiv. El avea o putere care mă pătrundea. Puteam să-l calc, puteam să-l sap, puteam să-l mut sau să-l răstorn. Dar el rămânea mai presus de orice, pămînt.

Am adus un vas cu apă când tata desfăcea cu mare grijă ceva împachetat în ziar. Se pare că era ceva de preț că era foarte atent să nu se risipească. A răsturnat ziarul în apa din vas.
– Adu ceva și mestecă bine.

Un alt miros mă face atent. Mai ciudat mai înțepător. Necunoscut dar parcă apropiat, prietenos.
– Băiete, mestecă ușor, bine, până se dizolvă bălegarul!

Am plantat un cais. S-a născut un pom. Ani de zile am cules din el rodul muncii noastre și darul lui pentru că l-am sădit. Și atunci am mai auzit o dată de la tata:
– Nu ești om, dacă nu sădești un pom!

Și chiar dacă uiți un timp vorbele lui, în viață ai ocazia să-ți le amintești. N-a trecut mult, dar nici puțin și am început pas cu pas să urmez drumul drept al unui bărbat adevărat. Un pom sădisem de mic. Acum însurat, o țin în brațe pe fiica mea. E prea mică și e fată așa că nu-i voi spune povestea asta. Când a venit vremea am început să ridic o casă și aproape că mi-am făcut datoria de bărbat adevărat.

Spunea zicala să fii atent la ce le dai. Eu, copiilor mei. Și gândul mă întoarce la caisul din fața ferestrei mele. Un trunchi firav dar verde și cu frunzulițe. Avea seva puterii dar în pericol să fie frânt. Un par alături să-l îndrume. Un sprijin către drumul drept. Înfipt în sol nu poate fugii decât în sus. Și l-am salvat.

Fetița mea e doamnă mare iar eu un pic încărunțit. Am sădit împreună cu ea câțiva pomi și în grădina mea e și mâna ei. Acum o văd la casa ei, cum a crescut și înflorit. Lecția pomului nu o va uita și cândva o va spune mai departe.

Stau lângă lac cu o cafea, mă uit în jur și parcă nici mie nu-mi vine-a crede. E casa bătrâneții mele înconjurată de ramuri puternice cu rădăcini adânc înfipte în pămînt. Sunt un bărbat adevărat! Fac socoteală să mă conving pe puncte.
§ Cu pomii m-am achitat de mult, cu vârf și îndesat. Pentru mine și tot neamul meu, am făcut o fermă și am pus un pom. Ba, vreo sută, chiar mai mulți, să fie.

§ Cu casa, n-a fost ușor. Dar pornit pe treabă am făcut vreo patru, că avem cui le lăsa. Una e aici între pomii pe rod.

§ Nevastă am. Dar ea mă face să mă îndoiesc. Știe precis zicala, un om, un pom, un bărbat.
Ceva aici precis ceva lipsește. Ceva nu se potrivește. În loc să-mi zică că-s bărbat adevărat, ea îmi zice „puiule”.

Leave a Reply